anascrie

Altarul arborilor răsturnaţi În timpul frunzelor de primăvară. Se stinge cu iluzii de bărbaţi În femininul de întâia oară. Şi se tot duce, prăvălind în sine, Ca un destin, tot trupul condensat. Ca o impresie ce se cuvine Pe care-a o rosti am şi uitat.

Curgeau râuri Peste plapuma veştedă care te-nvelea. Şi toată pădurea îşi întindea Rădăcinile Sub aşternut. Totul mirosea a început Iar tu învăţasei să miroşi A toate pădurile O să te trezeşti cândva Din realitatea copilăriei tale. În a visului cale Un drum nesfârşit Cu parfum de lăcrămioare E drumul tău! O să plângă în fântâni ploile Şi n-o să ne mai vedem nopţile Ca să-ţi citesc. Ca să nu te temi Citeşte singură mai departe. Se sting multe frici Într-o carte.