Scrisoare pentru atunci când n-am să fiu



Curgeau râuri
Peste plapuma veştedă care te-nvelea.
Şi toată pădurea îşi întindea
Rădăcinile
Sub aşternut.
Totul mirosea a început
Iar tu învăţasei să miroşi
A toate pădurile

O să te trezeşti cândva
Din realitatea copilăriei tale.
În a visului cale
Un drum nesfârşit
Cu parfum de lăcrămioare
E drumul tău!

O să plângă în fântâni ploile
Şi n-o să ne mai vedem nopţile
Ca să-ţi citesc.
Ca să nu te temi
Citeşte singură mai departe.
Se sting multe frici
Într-o carte.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Casa mea

Casa mea, înfiptă bine, În pământul strâns, Un adăpost peste destine, Sub care toate ploile au curs. Casa mea, cu rădăcini Și trunchi de humă, Casa mea, surdă de străini, Sub străji de humă. O casă caldă , în pustiul Unei toamne, Ca un ecou, de sub pantoful, Unei doamne. Casa mea vie, conținândă, Ca o măsură, A unei vieți mereu crescândă Și imatură. Tot mai pustii și tot mai mici, În casă, Ne asezăm sub ochi doar frici, Șezând la masă.
Citiți mai multe

Moara

Norii se tuciuriseră de vânt Lumina se întrezărea cu greu Și dincolo, lângă pământ, O moară, fremăta mereu. În liniștea întunecimii, Pe pietre mari și vechi, rotunde, Se răscoleau germenii pâinii, Bolovănoși de amănunte. Curgea un val de boare fină, Care sub vânt se veșteji, Dezvăluită în lumină, Făina, ne înzăpezi. Ne coloram a resemnare, În marea albă, brumărie, Făina mută, sub hambare, Albise-n părul tău, pustie.
Citiți mai multe