În casa mea

În casa mea,
Obloanele s-au resemnat
Și-au coborat de-a dura, către apă
Ferestrele și-au încuiat-
În ele însele, o groapă,
Și toți pereții, ridicându-se,
Dintre dărâmături
Ca sume de iluzii compromise,
Și de frânturi

În casă, vântul răscolește
Roți de ceară,
Și timpul se păienjenește
În trup de seară,
Și din aievea-nfățișată
A nopții zână,
Peste privirea tulburată,
Mereu stăpână

Mă resemnez sub negura acestui,
Edificiu
Cu titlul vechi, de încrustat
Pe frontispiciu.
Și pe sub negura măsurii
De cală mare,
Simt de sub mine, arborii pădurii
Ca o-ncarnare.

Și în această casă, cu păduri
Și vise,
Sorbim, din norii imaturi
Lacrimi încinse,
Și din timpanul, ca un pod,
De reverie,
Ne răscolesc secunde-nod
De iasomie.